吸血鬼(ストリゴイ)。THE VAMPYRE (STRIGOIUL).
FROM THE ROUMANIAN OF VASILIE
ALECSANDRI.
WM. BEATTY-KINGSTON .
The English illustrated magazine. November, 1886.
切り立つ崖の鋭き峰にほど近く、いと高く。
空に向かって突き立てる、
ボロボロになった十字架が
雨晒しに錆つき苔むした、
陰鬱に、荒涼として、見捨てられ、
どれほど嵐に揺すぶられたやら？
NEAR the cliff's sharp edge, on high
Standing out against the sky,
Dost thou see a ruined cross
Weatherstained, o'ergrown by moss ,
Gloomy , desolate , forsaken ,
By unnumbered tempests shaken ?
辺りに草一本生えていない、
農奴の一人も寄り付かない
。
陰鬱な夜の鳥でさえ
その暗黒への飛翔避け
、
何故なら哀れなうめき声
その石から湧き上がる故。
Not a blade of grass grows nigh it,
Not a peasant lingers by it.
E'en the sombre bird of night
Shuns it in her darksome flight,
Startled by the piteous groan
That arises from the stone .
星のない夜、辺り一面に
鮮やかな光の群れが無数に
チカチカ明滅、何かの啓示か
その足元に跪く幻影が
鬱々たる文句垂れつつ、
神と聖人呪いつつ。
All around, on starless nights,
Myriad hosts of livid lights
Flicker fretfully , revealing
At its foot a phantom , kneeling
Whilst it jabbers dismal plaints,
Cursing God and all the saints .
旅人よ、気をつけるがいい
キャアキャア騒ぐ亡霊に
その目を閉じて、駿馬に拍車
その場を去れよ、速く、速く、
さる十字架の下、解らぬか、
穢らわしき吸血鬼の死体が！
Tardy traveller , beware
Of that spectre gibbering there ;
Close your eyes, and urge your steed
To the utmost of his speed ;
For beneath that cross , I ween ,
Lies a Vampyre's corpse obscene !
* * *
黒く冷たい夜なれど
愛の物語も語られる、
囁き交わして有頂天の
たくましい若者と美しい乙女の
熱烈な情熱の甘い誓い成して
その唇で、恋人たちの流儀で。
Though the night is black and cold
Love's fond story, often told ,
Floats in whispers through the air .
Stalwart youth and maiden fair
Seal sweet vows of ardent passion
With their lips , in lovers ' fashion .
落ち着かぬ青白い、形が見える
何だろう、夜に浮かんで見える？
一頭の馬、雪のように白い、
歩調は緩く行ったり来たり、
振り向けば、歩哨のように
傲然として、草原蹴飛ばし。
Restless , pale , a shape I see
Hov'ring nigh ; what may it be ?
'Tis a charger , white as snow ,
Pacing slowly to and fro
Like a sentry. As he turns
Haughtily the sward he spurns .
「今夜は置いて行かないで！
朝が来るまで一緒にいて！」
しがみつき、「怖いんだから、
あなた、私は、心の底から！
勇気出しても吸血鬼の力は別物、
この神秘の時間に強くなるもの！」
" Leave me not, beloved , to-night !
Stay with me till morning's light !"
Weeping , thus besought the maid ;
" Love, my soul is sore afraid !
Brave not the dread Vampyre's power,
Mightiest at this mystic hour !"
一言も発しなかったが、ぎゅうと
抱きしめたは泣きじゃくる乙女を
キスした唇と頬と目に
涙もため息も気にせずに
仕草も陽気に手を振った、
騎乗し、微笑み、走り去った。
Not a word he spake , but prest
The sobbing maiden to his breast ;
Kissed her lips and cheeks and eyes
Heedless of her tears and sighs ;
Waved his hand, with gesture gay,
Mounted -smiled —and rode away .
*
* * * *
黄昏の平原駆けるは誰そ
力強くも分け行くは誰そ
野生の暴風のように飛ばして
夜の黒檀の胸に抱かれて。
この男、寄る辺無き女を見捨てた……
彼女の恋人、乳白色の馬に乗った！
Who rides across the dusky plain
Tearing along with might and main
Like some wild storm-fiend , in his flight
Nursed on the ebony breast of Night ?
'Tis he, who left her in her need
--
Her lover, on his milk-white steed !
爆風が、その野蛮の全力を以て
馬ごと投げ飛ばそうとして
鼻息高く敵に反抗、
前へ前へと馬は奮闘。
見よ！川辺に延びる土手道を、
いまや飛び交う千の炎！
The blast in all its savage force
Strives to o'erthrow the gallant horse
That snorts defiance to his foe
And struggles onward. See ! below
The causeway , '
long the river-side
A thousand flutt'ring flamelets glide !
押さば退き、退かば押す
しつこく喘ぐ馬を追う
あのボロボロの十字架に着く！
悲痛の叫び、水しぶき、墜落。
岩だらけの川の水底で
乗り手も馬も潰れて死んで。
Now they approach , and now recede,
Still followed by the panting steed ;
He nears the ruined cross ! A crash ,
A piteous cry, a heavy splash,
And in the rocky river-bed
Rider and horse lie crushed and dead.
されば、その悲惨な深み
神を冒涜する激しい叫び
濁った空気にわんわんと。
その隠れ家から蛇のよう、
血染めの矛を高々振りかざす
吸血鬼、遂に墓から立ち上がる！
Then from those dismal depths arise
Blaspheming yells and strident cries
Re-echoing through the murky air.
And, like a serpent from its lair ,
Brandishing high a blood -stained glaive
The Vampyre rises from his grave !
Strigoiul
de Vasile Alecsandri
În prăpastia cea mare,
Unde vântul cu turbare
Suflă trist, înfricoșat,
Vezi o cruce dărâmată
Ce de vânt e clătinată,
Clătinată ne-ncetat?
Împrejur iarba nu crește
Și pe dânsa nu-și oprește
Nici o pasăre-al ei zbor;
Că sub dânsa-n orice vreme
Cu durere jalnic geme,
Geme-un glas îngrozitor.
Când e noapte fără stele,
Mii de flăcări albăstrele
Se văd tainic fluturând,
Și prin ele crunt deodată
O fantasmă se arată,
Se arată blestemând.
Călător nenorocite,
Fugi de-acele căi pocite
De ți-e calul de bun soi,
Că-n mormântul fără pace
Și sub cruce-acolo zace,
Zace singur un strigoi!
*
Într-o noapte-ntunecată
Dulce șoaptă-namorată
Prin văzduh încet zbura.
Două umbre sta în vale,
Ce, cuprinse-n dulce jale,
Amor vecinic își jura.
Iar pe-o culme-n depărtare
Se vedea mișcând la zare
Un cal alb, copil de vânt;
Coamele-i erau zburlite,
Ș-a lui sprintene copite
Săpau urme pe pământ.
Nu te duce, nu, bădiță!
(Zicea blânda copiliță
Cu ochi plânși, cu glas pătruns)
Ah! te jur pe sfânta cruce!
Stai cu mine, nu te duce...
Dar voinicul n-a răspuns;
Ci, strângând-o cu-nfocare,
După-o dulce sărutare,
Repede s-a depărtat
Și, sărind cu veselie
Pe-al său cal de voinicie,
În văzduh s-a afundat.
*
Cine-aleargă pe câmpie
Ca un duh de vijelie
Într-al nopții negru sân?
Cine fuge, cine trece
Pe la ceasul doisprezece?...
Un cal alb, cu-al său stăpân!
Vântul bate, vâjâiește,
Falnic calul se izbește,
De se-ntrec ca doi voinici.
Dar prin neguri iată, iată
Că lucesc pe câmp deodată
Mii de focurele mici.
Ele zbor, se depărtează.
Zboară calul, le urmează,
Pășind iute către mal.
Stai, oprește!... de pe stâncă,
În prăpastia adâncă
Au picat stăpân și cal!
Și-de-atunci în fund s-aude
Gemete, blăstemuri crude
Care trec pe-al nopții vânt.
Și de-atunci ades s-arată
O fantasmă-nfricoșată
Care iese din mormânt!
1845, Mânjina
Note
[1] Această baladă am compus-o în tovărășie cu Costache Negri, împărțindu-ne subiectul în două părți; eu am lucrat partea I, și Negri, partea II. Acea compunere a prietenului meu, plină de frumuseți poetice, este una din cele mai nimerite scrieri ale sale.
